Numit interimar pentru 18 luni, după demiterea lui Andre Villas Boas, Tim Sherwood recunoaște că atmosfera la echipă este în acest moment una apăsătoare. „Liniștea conducerii este asurzitoare”, a recunoscut tehnicianul după meciul contra lui Chelsea, atunci când a fost chestionat despre viitorul său pe banca lui Spurs. Întrebat dacă Tottenham mai are șanse să prindă locul patru în Premier League, ultimul care duce în Liga Campionilor, Sherwood a răspuns răspicat: „Fanii ar trebui să se trezească la realitate. Nu mai avem șanse”.
Președintele lui Tottenham, Daniel Levy nu a fost prezent la meci, iar presa engleză speculează deja că oficialul este extrem de nemulțumit de prestația echipei din ultima vreme și îi caută înlocuitor lui Sherwood. Primul pe lista conducerii lui Spurs este selecționerul Olandei, Louis van Gaal.
Se pare însă că actualul antrenor, Tim Sherwood, nu va părăsi totuși clubul de pe White Hart Lane. Acesta ar putea ocupa din vară postul de director tehnic, ocupat în acest moment de Franco Baldini, cel care a insitat și pentru aducerea lui Vlad Chiricheș, de la Steaua. „Există posibilitatea să fiu numit director tehnic, știu acest club pe dinafară, de la cele mai mici detalii. Toate cluburile ar trebui să aibă un om pe acest post. Altfel riști să aduci șapte sau zece jucători în perioada de mercato și să dai greș„, a specificat Sherwood la ITV, criticându-i astfel pe Villas Boas și Baldini pentru campania de transferuri din acest sezon.
5 este locul ocupat acum de Tottenham în Premier League, la patru puncte în spatele lui City, și cu trei meciuri în plus față de formația de pe Etihad
„Nu poți să capitulezi în felul în care au făcut-o ei în ultima jumătate de oră. Dau dovadă că n-au tărie de caracter. Mulți sunt prea tovarăși între ei, nu poți face performanță cu un astfel de grup. Nu o să uit ușor ce s-a întâmplat cu Chelsea” Tim Sherwood
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER